Tema centrală în Moromeţii ar fi libertatea morală în lupta cu fatalităţile istoriei. Ea este anunţată de prozator într-o frază liminară, programatică, de care s-a făcut în interpretarea critică mai mult caz: „În Câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.“ Ceea ce urmează în roman contrazice această imagine. Timpul este viclean, răbdarea nu e decât o formă de acumulare pentru o nouă criză. La sfârşit, când drama Moromeţilor este narată şi, prin ea, imaginea vieţii liniştite spulberată, prozatorul revine asupra notaţiei de început: „Timpul nu mai avea răbdare.“ Este una dintre multele imagini ale simetriei în literatura lui Marin Preda, plină de evoluţii închise, de ample mişcări în cerc, şi vrea să dea o idee despre rotaţia procesuală a vieţii după o lege statornică şi misterioasă care acţionează şi în natură. Chiar demersul epic se înscrie în fatalitatea acestei repetiţii.

EUGEN SIMION