Pământul mereu s-a clătinat sub picioarele lui Malakai, destabilizând totul. Cu oamenii călcând mereu pe cioburi în preajma sa, a ucis părți din el ca să poată supraviețui în continuare și s-a schimbat la infinit, încercând să clădească ceea ce alții văd ca fiind normalitate, conștient că fundația lui e construită din nisip.

A rămas în viață datorită promisiunii pe care i-a făcut-o unei fete pe care a iubit-o acum mult timp. În majoritatea zilelor, se mulțumește doar să… respire.

Raven nu se aștepta să-l vadă într-unul dintre cele mai vulnerabile momente ale sale. El nu se aștepta ca ea să îl facă să se simtă așa cum nimeni nu a făcut-o vreodată, mai ales că a construit ziduri înalte care să-i țină pe ceilalți la distanță. Dar știe că există un loc în inima lui unde ar putea să o țină în siguranță pe Raven, asta doar dacă își permite să simtă...

„Raven mă sperie într-un mod pe care nu mi-l pot explica. Mă sperie cum pare să înțeleagă sentimente pe care nu știu cum să le explic, gânduri cărora nu le pot da glas.”