Retrospectiv privind lucrurile, am chef să râd ca boul de mine. Nu am văzut pantofii din hol care nu erau ai mei, și nici haina din piele, atârnată în cuier. Poate pentru că am și eu pantofi negri și haină din piele și puteau fi foarte bine ale mele. Cum de mâncat, mâncasem, destinația unică era dormitorul.

Ușa era întredeschisă. Am împins-o fără să mă gândesc că Fabiana putea fi acasă. Am făcut un pas. Unul singur, și am rămas înțepenit tocmai ca-n imaginea de final a unui film dramatic. Fabiana, cuprinsă de vârtejul simțurilor, cu ochii închiși, părea extaziată de ceea ce simțea.
Îi încolăcise cu picioarele mijlocul, oferindu-i șansa să-i răscolească adânc feminitatea.

El, cu capul ascuns între sânii ei, se răsfăța cu sfârcul, lingându-l ca pe o înghețată care trebuie savurată înainte de a se topi. Trecând peste gemetele lor de plăcere, trebuie să spun că asistam în direct la o scenă de sex. Continuam să privesc năuc și tâmp, așteptând ca unul dintre ei să-mi sesizeze prezența. Cu glas răgușit de dorință, Fabiana cerșea: „Nu te opri! Mai tare! Mai tare! Mai…” Și nu era vorba de luna mai, că eram în februarie.

El lovea ca berbecul cu bazinul în bazinul ei când, brusc, Fabiana a deschis ochii. Șocul a fost atât de mare, încât pentru câteva secunde n-a putut schița niciun gest. O fi crezut că are vedenia remușcării. El continua periplul de la un sân la celălalt.

Trecând peste șocul de moment, Fabiana l-a împins într-o parte și acum mă priveau amândoi speriați. Fabiana și George. Nașa și finul.