Noul volum al lui Vintilă Mihăilescu conturează imaginea societăţii româneşti contemporane, trecînd de la realitatea imediată, cu noile „tehnici ale sinelui” şi device-uri ce creează dependenţă, la „actualitatea trecutului”, ţinut la loc sigur în memoria colectivă, ori la „dilemele viitorului”, pîndit prin oglinzi magice înainte de-a fi înţeles întîi şi-ntîi realitatea timpurilor în care ne ducem traiul. Incursiunile spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată explică mentalităţi şi obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi şi celălalt, legăturile candide dintre „rumâni” şi licorile făurite pe teritoriul nostru cu-atîta meşteşugire de-a lungul istoriei zbuciumate, toate acestea făcînd ca Etnogeneză şi ţuică să fie o lectură care ne invită la introspecţie.

„În Weltanschauung-ul românesc, autoritatea în general şi statul în particular sînt îndepărtate –sau trebuie să fie îndepărtate: sînt suspecte din principiu, trebuie evitate pe cît posibil sau păcălite cînd se poate. Cu toate acestea – sau poate tocmai de aceea... –, această reticenţă structurală a fost însoţită mai totdeauna şi de o dorinţă secretă de autoritate puternică şi justiţiară, de un Vlad Ţepeş sau măcar un nepot al lui, care să ne rezolve nenumăratele probleme şi dileme.” (Vintilă Mihăilescu)