Ori de câte ori vorbeşte, la Exupéry îţi apare omul; şi chiar când o face la persoana întâi - iar asta se întâmplă aşa de ades! - înainte de orice, vine înaintea atenţiei tale pluralul. De parcă întreaga rasă umană ar respira prin el şi nu s-ar mai auzi decât pe sine din frazele lui - fraze ca nişte santinele la porţile umanităţii. Anevoie de presupus că există pe vreun meridian sensibilitate căreia Exupéry să nu-i comunice. Căci deopotrivă cu stelele, cu conştiinţa, cu responsabilitatea şi dragostea, el a descoperit limbajul eternităţii acestora. Iar lumina unei stele, pentru Exupéry, este o conştiinţă şi e chiar mai mult: miracol. ...Din opera câtor alţi autori epici te mai însoţesc, la sfârşitul lecturii, atât de mulţi eroi, aproape fiecare introducând o idee în circuitul cotidian? Ion Caraion