Cele mai bune pagini ale acestei cărți, care trebuie văzută ca o Cîntare a cîntărilor modernă, ca un poem nupțial, sînt de ordin liric. Putem semnala tentația de a surprinde universul în aspectele sale fundamentale de întocmire și dezagregare, diafanul și decrepitudinea, iuvenețea și senilitatea. În contrast cu Jim și Vera, apar bătrînul maniac Silvestru și colecția de fosile din „casa cu molii“ , văzută cu sarcasm brueghelian și îngăduință baudelairiană. (Al. Piru)