Ceea ce organizează, subteran, materia acestui roman‑fluviu este trecerea timpului (biografic, social, istoric) şi a vârstelor umane, cu corolarul ei, dezvrăjirea lumii, descoperirea realului şi nevoia recuperării unui Paradis pierdut. Digresiunile de care s‑a făcut atâta caz nu reprezintă decât forme de amânare a trecerii timpului. Atmosfera Medelenilor revine tot mai rar în cadru, pe măsură ce, din fundal, se aude vuietul tot mai ameninţător al timpului distrugător, ca o Simfonie a Destinului (cu acţiune ciclică, „în buclă“). În timp ce moş Gheorghe agonizează la câteva sute de metri distanţă, domnul Deleanu încearcă (inutil) să îi reţină atenţia Olguţei, povestindu‑i din Cei trei muşchetari…

PAUL CERNAT