Sartre propune un teatru mitic, care transpune marile probleme ale epocii contemporane, la care ne ingaduie sa reflectam, in timp ce „imprejurari deosebite“ si „situatii limita“ forteaza personajele la o alegere vitala. Acestui continut moral, dar nu si moralizator, i se potrivesc o actiune scurta si violenta, o montare austera, o exprimare limpede, tensionata, sobra, pastrand ceva din „pompa“ antica si transformand reprezentatia intr-o adevarata ceremonie.